Răzvan Marin se află pe lista stranierilor convocați de Edi Iordănescu pentru meciurile cu Israel (18 noiembrie) și Elveția (21 noiembrie), ultimele pentru tricolori din preliminariile EURO 2024.
Din păcate, fotbalistul român al echipei de la Empoli nu pare a trece printr-o formă prea bună, el fiind inclus de site-ul TuttoMercatoWeb într-un clasament al celor mai slabi jucători din Serie A, după 11 etape.
Răzvan Marin, cu o medie a notelor de 5,60, este pe locul 7 într-un clasament al celor mai slabi 20 de jucători din Serie A. Internaţionalul român are zece apariţii în campionatul Italiei în acest sezon, fără să reuşească vreun gol.
Marin a fost folosit până în minutul 62 al meciului pierdut luni cu 2-1 pe terenul lui Frosinone. „Ar trebui să ofere geometrie manevrelor lui Empoli, dar foarte rar reușește asta”, au scris italienii despre Răzvan Marin, după eșecul cu Frosinone.
Echipa sa este pe locul 19, penultimul, fiind socotită una dintre candidatele la retrogradare.
În vîrstă de 27 de ani, Răzvan Marin se află la Empoli sub formă de împrumut, de la Cagliari, până în vară. El are 50 de meciuri și trei golurui la echipa națională, fiind al doilea cel mai experimentat fotbalist al tricolorilor, după Nicolae Stanciu (64 selecții/14 goluri). El a debutat la națională în 2016, la 20 de ani, sub conducerea lui Christoph Daum. În actualele preliminarii, Marin a jucat în șase partide și a maract un gol.
TuttoMercatoWeb i-a luat în considerare doar pe fotbaliştii care au jucat în cel puţin 10 partide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER